Echipa lui Dorin Rotariu (25 de ani), FC Astana, a pierdut categoric partida cu AZ Alkmaar de pe teren propriu, scor 5-0, și este, matematic, eliminată din Europa League.
Olandezii au făcut, din nou, instrucție cu fosta adversară a CFR-ului din preliminariile Champions League, după ce s-au impus cu 6-0 în tur. Campioana Kazakhstanului era condusă cu 1-0 la pauză, prin golul marcat de Boadu, dar ”coșmarul” a venit în partea secundă.
VIDEO CU GOLURILE MARCATE DE AZ ALKMAAR
Fredrik Midtsjo a majorat diferența în minutul 52, iar Oussama a dus scorul la 3-09 în minutul 59. Grecul Pantelis Chatzidiakos și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor în minutul 76, iar același Boadu a reușit ”dubla” în minutul 77 și a închis tabela.
Olandezii se pot lăuda cu 13 goluri marcate în primele patru partide din grupele Europa League, 11 dintre acestea fiind marcate în poarta echipei lui Dorin Rotariu. Românul a fost titular în echipa celor de la FC Astana, dar a fost schimbat în minutul 71 cu Roman Murtazayev.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER